Viziunea noastră
Fiecare experiență în lumea cafelei este o călătorie personală, unde aromele se împletesc cu momentele tale pentru a scrie o poveste unică. Misiunea noastră este să îți fim ghid în această explorare, oferindu-ți reperele necesare pentru a-ți rafina gustul în ritmul tău.
Colecțiile noastre sunt porți deschise către universuri senzoriale diferite: de la Blends și Foundation, unde vei regăsi confortul unei dulceți echilibrate, perfecte pentru ritualul de zi cu zi, până la Discovery, unde cafelele single origin își dezvăluie personalitatea expresivă. Pentru spiritele curioase, Revelation aduce inovația procesărilor experimentale care provoacă orice standard, în timp ce Pearls reprezintă esența rafinamentului: varietăți rare, elegante, de o puritate indeită.
Nu credem în gusturi impuse, ci în cafele complexe care aduc împreună oameni cu preferințe diferite sub un singur numitor comun: calitatea fără compromis.
Valorile care ne inspiră și ne ghidează
Gustul clar al cafelei specialty
Gustul clar al cafelei specialty
Amprenta Dropshot este claritatea. Cafeaua noastră te invită să îi descoperi complexitatea și notele naturale, oferindu-ți libertatea de a-ți găsi propriile repere de gust. Această claritate vine din calitatea boabelor și din stilul de prăjire pe care îl abordăm, în așa fel încât tu să ai un profil curat în fiecare ceașcă.
Fiecare lot este ales personal de Răzvan Burlacu, Q Grader și Coffee Trainer cu peste 10 ani de experiență în cafeaua de specialitate. Ne asigurăm astfel că viziunea noastră despre calitate ajunge intactă în ceașca ta. În final, scopul nostru este să facem cafeaua de specialitate mai ușor de înțeles și să eliminăm orice barieră tehnică, astfel încât tu să te poți concentra pe singurul lucru care contează: bucuria ritualului tău zilnic.
Relații directe la sursă
Relații directe la sursă
La baza cafelei noastre stau relațiile directe cu oamenii de la origine. În fiecare an, petrecem zeci de zile vizitând ferme din peste 10 țări pentru a degusta cafelele chiar la sursă. Aceste parteneriate oneste ne permit să oferim un preț mai bun fermierilor, sprijinind dezvoltarea sustenabilă a fermelor, în timp ce ne asigurăm că tu primești o cafea proaspătă și un gust constant, de înaltă calitate.
Alegem cafelele bazându-ne pe conexiuni umane și valori comune, deoarece credem că o relație sinceră cu producătorul este cea care face diferența în ceașcă. Pentru noi, drumul direct de la fermă la prăjitorie este singura cale de a ne asigura că oferim cel mai bun produs pe care îl putem realiza.
Oameni și locuri
Oameni și locuri
Povestea noastră nu ar fi completă fără oamenii din spatele ei, pe care îi numim cu drag Ambasadorii Specialty Coffee. Suntem o echipă legată de pasiunea pentru cafea și de energia Bucureștiului, orașul care ne motivează și care ne-a definit, în timp, stilul de prăjire. Tot ce facem aici este un efort colectiv de a pune în fiecare ceașcă un pic din spiritul acestui loc, printr-un gust clar, curat și onest.





