Sari la conținut

Livrare gratuită la comenzi de peste 200 LEI

Limbă

Limbă

Coș de cumpărături

PANAMA HACHI GEISHA ROCKY MOUNTAIN 125G

Panama Hachi Geisha Rocky Mountain este o cafea care arată o altă față a unui Geisha din Panama - păstrând eleganța și rafinamentul pentru care această origine este cunoscută, dar venind într-o expresie mai dulce, mai profundă și mai fructată. Produsă de Hachi Project, la ferma Rocky Mountain din Santa Clara, Chiriquí, această cafea reunește prestigiul uneia dintre cele mai exclusive origini din lume cu caracterul unui lot natural atent controlat.

Panama ocupă de mult timp un loc aparte în universul cafelei de specialitate. Este o origine asociată cu raritatea, precizia și unele dintre cele mai căutate cafele din lume, mai ales atunci când vorbim despre varietalul Geisha. Pentru mulți, un Panama Geisha reprezintă vârful acestei categorii: o cafea distinctă, memorabilă și disponibilă doar în volume foarte mici. Și acest lot se înscrie perfect în aceeași zonă - nu doar prin profilul din ceașcă, ci și prin raritatea sa, fiind disponibil în doar cateva kg.

Această cafea exprimă Panama într-o manieră mai caldă și mai generoasă. În ceașcă, regăsim note de prune, ciocolată cu lapte, caramel și portocală confiată, conturând un profil dulce, amplu și foarte bine legat. Păstrează rafinamentul specific varietalului Geisha, însă se îndepărtează de zona intens florală și merge către o expresie mai rotundă, mai bogată și foarte confortabilă.

Procesarea joacă un rol esențial în definirea acestui profil. La Hachi, procesarea naturală începe cu o selecție strictă a cireșelor, astfel încât doar fructele ajunse la maturitate optimă să intre în lot. De aici, cafeaua trece prin etape de uscare atent controlate, începând pe paturi supraînălțate acoperite, unde circulația aerului și expunerea la mediu sunt atent gestionate. Această primă etapă graduală permite dezvoltarea curată a caracterului fructat, fără a împinge cafeaua într-o fermentație excesivă. Ulterior, cafeaua este mutată într-o cameră întunecată de uscare, pentru o etapă finală mai lentă, menită să stabilizeze uniform umiditatea în întregul lot.

Toată această atenție la detalii se traduce într-o cafea naturală surprinzător de curată și bine structurată. În loc să meargă într-o direcție grea sau prea fermentată, ceașca rămâne precisă, fructată și clar definită, cu dulceața în prim-plan și o aciditate luminoasă care susține întregul profil. Este o procesare naturală gândită nu pentru a domina cafeaua, ci pentru a-i adânci expresia și a-i păstra echilibrul.
Hachi Geisha Rocky Mountain este, în esență, o expresie rară a Panamei: exclusivă prin origine, extrem de limitată ca volum și distinctă ca stil. Este o cafea care vorbește despre reputația varietalului Geisha, dar și despre control, echilibru și claritate în procesare. Un lot mic, dintr-una dintre cele mai admirate origini din lume, creat pentru a fi savurat încet și apreciat cât timp este încă disponibil.

Metode de preparare

Espresso

  • Rație: 1/2
  • Cantitate inițială: 18g
  • Cantitate finală: 40g
  • Timp preparare: 25-28 sec
  • Temperatură: 92-94 C
  • Target: EY 20-22 %

Rețetă Espresso

Rețetar

  • Rație: 1/2
  • Cantitate inițială: 18g
  • Cantitate finală: 40g
  • Timp preparare: 25-28 sec
  • Temperatură: 92-94 C
  • Target: EY 20-22 %
Echipament folosit

Dalla Corte Mina espresso machine

Toate rețetele noastre sunt testate folosind sita de competiție IMS cu diametrul de 54.5mm și înălțimea de 28mm și sita cu diametrul de 58mm și înălțimea de 26mm, pe o mașină de espresso Dalla Corte Mina.

Râșnița pe care o folosim este Compak PK100, iar sistemul nostru de filtrare a apei este RO cu un TDS de 130-150 ppm, duritate generală de 108 ppm, duritate alcalină de 64 ppm și un pH între 7.2 și 7.4.

Toate aceste rețete de preparare trebuie tratate doar ca un punct de plecare. Este important să înțelegeți că notele de degustare pe care le sugerăm ar putea varia atunci când extrageți acasă/la birou sau în cafeneaua dumneavoastră, în funcție de echipamentul dumneavoastră, abilitățile dumneavoastră și specificațiile apei.

French Press

  • Rație: 1/16.5
  • Apă: 300 ml
  • Cantitate inițială: 18 g
  • Cantitate finală: 265 g
  • Timp preparare: 4 min
  • Temperatură: 94-96 C
  • Target: EY 18-20%
  • Dimensiune măcinare: 700-900 microni

Rețetă French Press

Rețetar

  • Rație: 1/16.5
  • Apă: 300 ml
  • Cantitate inițială: 18 g
  • Cantitate finală: 265 g
  • Timp preparare: 4 min
  • Temperatură: 94-96 C
  • Target: EY 18-20%
  • Dimensiune măcinare: 700-900 microni
Echipament folosit

Espro Press P3 18 oz

Când preparăm French Press, ne propunem să obținem un echilibru între dulceața și consistenta cafelei. Mărimea măcinăturii este mai fină decât în rețetele obișnuite de french press, una dintre motive fiind filtrele micro Espro Press pe care le recomandăm în mod special.

Dacă aveți un filtru foarte simplu în cafetiera de french press, ar trebui să măcinați mai grosier și să prelungiți timpul de preparare.

Primul pas este să turnați aproximativ 80 de grame de apă peste cafeaua măcinată, în mișcări circulare, încercând să înmuiați toată cafeaua astfel încât să intre în contact cu apa fierbinte și să înceapă să se umfle.

Acest proces ar trebui să dureze aproximativ 15 secunde. Așteptați încă 25 de secunde și turnați restul apei fierbinți, în mișcări circulare, astfel încât să înmuiați constant toate particulele de cafea care tind să rămână la suprafață.

Scopul este să extrageți cât mai uniform particulele de cafea, menținându-le înmuiate în apa fierbinte. Finalizați extracția la minutul 4 și încercați să transferați cafeaua într-un vas de cafea, deoarece aceasta poate continua să se extragă în presă.

Prune, Ciocolata cu lapte, Caramel, Portocale coapte
Prune, Ciocolata cu lapte, Caramel, Portocale coapte

Cum poți acumula puncte de loialitate?

Alătură-te programului nostru

Înscrie-te sau conectează-te în contul tău pentru a începe să câștigi puncte de loialitate la fiecare comandă.

E simplu! Cumperi și câștigi

Câștigi puncte de fiecare dată când plasezi o comandă și le poți folosi mai târziu pentru a obține reduceri sau beneficii speciale.

Transformi punctele în bani

Folosește punctele pentru reduceri la următoarea comandă sau strânge-le pentru recompense și mai mari.

Întrebări frecvente

Vezi mai mult

În cât timp este procesată și livrată comanda mea?

Procesăm comenzile în 2–4 zile lucrătoare, în funcție de volumul de lucru. În prima zi lucrătoare după weekend, procesăm toate comenzile primite în zilele libere. Livrarea in Romania se face apoi în aproximativ 24–48 de ore, în funcție de curier și localitate.

Livrare în toată România

Timpul estimat de livrare este de 1-4 zile lucrătoare.

Livrare gratuită

Beneficiezi de livrare gratuită de la 200 RON.

Plată online securizată

Informațiile tale de plată sunt procesate în siguranță.